Macaulay Culkin își caută revenirea după Singur Acasă: vedeta copilăriei tale, acum în American Horror Story

de: Alexandru Puiu
10 05. 2020

Cei mai mulți dintre noi îl asociază pe Macaulay Culkin cu performanța din Singur Acasă de acum 30 de ani. Actorul se pare însă că actorul s-ar putea să redevină relevant odată cu premiera celui de al zecelea sezon din American Horror Story.

Macaulay Culkin este vedeta copilăriei multora dintre noi. Chiar dacă este asociat de cele mai multe ori doar cu rolurile din seria Home Alone, în contextul în care filmul ajunge aproape în fiecare an pe micile ecran, Culkin o duce destul de bine. Ajuns însă la la 40 de ani, sunt șanse să auzim din nou de el, un pic mai des.

Numele lui Culkin a ajuns acum să fie asociat cu seria American Horror Story, mai precis, cu al zecelea sezon din serie. Această antologie de povești horror a mai avut în trecut nume importante din industrie, precum Adam Devine, Lady Gaga, Billy Porter, Neil Patrick Harris sau supermodelul Naomi Campbell.

În contextul în care se știe de câteva luni faptul că Macaulay Culkin va ajunge în American Horror Story, mulți s-au întrebat cum a ajuns creatorul și producătorul la numele acestui actor. Câteva picanterii despre procesul de convingere al lui Culkin au fost oferite de curând într-un interviu al lui Ryan Murphy, creatorul AHS.

Într-un interviu acordat celor de la E!News, prin care Murphy și-a promovat serialul Hollywood de pe Netflix, el a primit o întrebare legată de modul în care Culkin a ajuns să facă parte din sezonul zece din American Horror Story. A început prin a atrage atenția că i-a plăcut de Culkin în nu doar în Home Alone, dar și în producțiile sale mai recente. Când l-a abordat însă pe actorul din Singur Acasă pentru a se asocia proiectului, un argument a fost cel care l-a convins.

”Când fac distribuția, nu las oamenii să citească lucruri (scenarii), de obicei. Am spus, «Ok, uite care-i ideea» și i-am explicat personajul și i-am spus că are parte de sex erotic, nebunesc cu Kathy Bates și face alte lucruri. Atunci, a luat o pauză și a spus, «Ăsta sună ca un rol pentru care m-am născut să-l joc». Așa că a semnat chiar atunci și acolo.”, a explicat Ryan Murphy pentru E! News.